Ascultă! Cântă vântul
la adâncimi în suflet, ca la nai.
Lacrimi udă, în si bemol,
portativul fără dirijor.

Dansăm. E ultimul refren.
Falsăm, pe vârfuri, partitura.
Te strâng la piept, mă împingi ușor,
ne desprindem pe note, pe gânduri, în zbor.

Privește rămasul, ca Gheorghe Zamfir,
la capătul ultimului suflu, redat tăcerii.
Ți-a fost mai dragă liniștea,
Iubirea te-a cântat la „n-ai”.