Când aveam ani puțini, mă simțeam mare,
măsurată în responsabilitate,
copilul cu cheia fără adresă, de gât.
Niciun adult în jur nu dădea semne
că poate lumina drumul
sau strânge în brațe.

Astăzi, cu ani mulți, mă simt uneori mică.
Niciun adult în jur disponibil
să țină de mână
și să susțină privirea.

Urmăresc firimiturile precum Gretel,
păstrând speranța de a ajunge acasă
unde nu e de turtă dulce,
e cald
și adevărat.