Își aduce-aminte-o cioară
De o nucă-ascunsă-n vie
Între-o piatră mărișoară
Și un băț... cu pălărie.

Dă târcoale pe aproape,
Ronduri de securitate;
Doar cât miști ușor din pleoape,
Uite-o!... i-n vecinătate.

Țopăie și-ajunge lângă.
Unde-i nuca-afurisită?
Pe moment ar vrea să plângă
De-așa pagubă lovită.

Firea ei dojenitoare
Croncănește-n câr-uri dure:
Craaa! Halal sperietoare!
Parcă-i vine s-o și-njure.

Cine vor fi fost făptașii
Vinovați de furtul nucii?
Vede către-o glugă pașii...
Dintre toți... exclude cucii.

Numai c-un păcat e hoțul,
El golește-ascunzătoarea;
Sute, însă, păgubosul
Când începe... cugetarea.

. . . . . . . . . . .

E-ntâmplare-adevărată
Despre-a ciorii măiestrie;
Ea... de-atunci e supărată
Pe-acel băț... cu pălărie.