|
poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
|
|
| |||||
| Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
|
agonia ![]()
■ Rănile acestui Crăciun
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2025-12-24 | | În ziua aceea mulțimea a învățat să respire ca o singură fiară, cu pielea făcută din frici mărunte și din uniforme călcate la dungă. Puterea trecea prin oameni ca un cuțit prin apă: nu tăia, dar lăsa recele în urmă. Un bărbat cu decorații în piept își purta trecutul ca pe o icoană crăpată, iar lângă el, frumusețea era o pasăre legată de gleznă, bătând aerul cu aripi prea subțiri pentru greutatea privirilor. Biserica murmura pe dinafară, dar înăuntru Dumnezeu își ținea respirația. Cuvintele sfinte cădeau pe asfalt și se spărgeau ca niște fructe prea coapte. Săracul nu cerea nimic. Doar stătea. Și uneori a sta este cea mai mare vină. Atunci lumea a învățat alt alfabet: nu cel al iubirii, ci al ușurinței de a nu iubi. Un semn pe piele, un cuvânt pe frunte, o tăcere care cumpără și vinde tot. Moartea a venit fără grabă, cu zâmbetul unui funcționar corect. A gustat din oameni ca dintr-o vară uitată prea mult în soare și a spus: e bun. Nimeni n-a fugit. Nimeni n-a strigat destul. Chiar și groaza a obosit. Iar peste toate, ca o ploaie fără apă, a căzut legea: să fim egali în gol, curați de sens, hrăniți din ceilalți fără să ne mai doară. Doar un om, cu vocea subțire ca o rană veche, a încercat să rupă vraja: „Lăsați-mă în pace”. Dar pacea nu mai avea unde să stea.
|
||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
| Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate