Ne alegeam câte
un petec de pământ,
îl alegeam drept patrie
și juram că nu-l vom mai
părăsi nici pentru arta capabilă
de a ucide.

Dar buruienile ajunseseră să
comunice mai profitabil pe sub sol,
bietele
mucegaiuri alcătuiau de mult o
Internațională a banalității stilate,
în timp ce sucurile din adânc ale
Terrei dădeau drept de vot fiecăreia
dintre moșiile muritorilor, indiferent
ce averi răsăriseră pe ele.

Toate patriile arată
și respiră la fel acum,
iar frica este tratamentul zilnic
pentru melancolia de a avea
aceleași nevoi și coșmaruri.
Foamea se simte la fel peste tot,
gardurile sunt mereu făcute din
aceleași varietăți de mătrăgună.

... Avem toți în mână topoare,
harpoane, stilouri, pensule, dălți,
pânze vechi.
Depinde de noi dacă declanșăm
războaie mondiale sau transformăm
planeta într-un muzeu împrăștiat,
lichid, zurliu, egal mereu cu sine.
Depinde acum și de noroc!