un strigăt vine din adâncuri,
se ridică încet spre munți, spre nori.

fruntea ta e un desen de abur, îți spun.
degetele tale
clape din care cad ploile.

pe drumul spre mine vin frumoasele morți.
le aud tălpile trecând prin sânge,
iar tu îți lași tăcerea pe umerii mei
ca o pelerină udă.

în palme îți caut pulsul,
sub piele,
o lumină care respiră.

un strigăt coboară în adâncuri
și se stinge încet, părăsindu-mă.

orașele dorm.
trenurile aleargă.
pădurile tremură.

un ecou se desprinde numaidecât din mine —
rotund, fără glas,
un câmp de cenușă
în care îmi caut numele.