Scot capul din nor și exclam:
– Oh, sunt în Rai!

Alerg entuziasmat
și-alunec în iad.
– Au, arde!
și sar înapoi în Rai.

Apoi, cobor puțin,
„doar s-arunc un ochi”
și mă trezesc iar în iad.
– Băga-mi-aș...
Ce mi-o fi trebuit?

Trece un înger,
mă agăț de el.
– Ia-mă cu tine! strig
și mă teleportează,
într-o fracțiune
de secundă, în Rai.

Stau ce stau, e bine,
mersi, Doamne,
dar nu știu cum se face
că sunt atras ca de gravitație,
și hopa-n iad!

Tre' să fac cumva să ies
din cercul ăsta deja plictisitor,
și-mi vine-n minte:
„Doamne, ajută necredinței mele!”,
dar asta mă ține tot în cerc.

Încerc toate metodele din Carte,
însă numai una funcționează: iubirea.