i-aș arăta că psihicul nu e o casă,
ci o parcare subterană în care umbrele își lasă farurile aprinse,
și uneori te orbește lumina lor tulbure

i-aș spune că oamenii se agață de sufletele noastre
ca niște chiriași temporari
care vor să ne schimbe mobila interioară,
decorul convingerilor,
chiar și arhitectura emoțiilor
fără să ne ceară voie,
și că trebuie
să știe când să-i evacueze,
ca să nu se trezească devenind o altă persoană
în propria-i casă

dacă aș fi mamă de fată
i-aș explica faptul că vinovăția
are aceeași arhitectură ca un spital vechi:
holuri infinite, uși care scârțâie
și asistente care îți greșesc mereu numele

i-aș da o lupă mentală
să identifice microfisurile din povestea ei,
așa cum un geolog caută falia
care va declanșa următorul cutremur interior,
și i-aș spune:
nu toate rănile trebuie reparate,
unele sunt chiar ferestre -
pe unde intră un aer curat.

dacă aș fi mamă de fată
aș învăța-o că frica e un animal nocturn
cu ochi fosforescenți,
care adoarme numai dacă își liniștește mintea,
iar anxietatea e o vioară rigidă
care începe să cânte singură
când uită să tragă jaluzelele gândurilor

i-aș arăta că dragostea
e mai mult decât un sentiment,
e uneori un diagnostic
pe care îl primești după o consultație prea scurtă,
și, dacă nu ceri o a doua opinie,
poți ajunge să trăiești toată viața
într-o relație care ține perfuzia de iluzii mereu ridicată

dacă aș fi mamă de fată
i-aș pune în bagaj câteva metafore esențiale:
- una pentru zilele când nu se simte întreagă,
ca să-și amintească faptul că oamenii
sunt făcuți din fragmente compatibile
ce nu se așază niciodată perfect;

- una pentru rușine,
ca să vadă că rușinea e doar un ecou
care nu mai are sursă;

- și una pentru curaj,
ca să știe că uneori curajul nu face zgomot,
ci vine încet, ca un antivirus psihic
care șterge ce nu-i aparține.

dacă aș fi mamă de fată
aș învăța-o să stea în picioare în propria ei minte
chiar și când emoțiile fac valuri înalte,
și i-aș spune:
cine nu te poate privi în ochi
nu are voie să îți atingă destinul
și la final,
i-aș lăsa în palmă o singură frază,
suficientă ca o hartă emoțională completă:
ai tot dreptul să-ți fii ție însăți lume

te iubesc, fetița mea -
îmi doresc doar să-ți fie bine.