|
poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
|
|
| |||||
| Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
|
agonia ![]()
■ Autoscopie
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2025-11-10 | |
A fost candva un răsărit ce-mi promitea lumină,
Dar s-a pierdut pe drum, ca un vis fără țintă. Am întins mâinile spre ea, să-i prind căldura, Și-am rămas cu tăcerea, cu golul și cu ura. Pe străzi de amintiri, pașii mei se frâng, Umbrele cresc, iar timpul nu mai are gând. O zi ce nu mai vine, dar încă mă strigă, În ecoul ei stins, inima mea se obligă. Și totuși, în noapte, o stea îmi șoptește: „Nu plânge ce-a fost, nimic nu se oprește.” Dar eu rămân prinsă în dorul ce doare, Așteptând o zi care nu mai apare.
|
||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
| Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate