Vidul
era o noapte fără lună
un vid perfect.

m-am așezat pe marginea unui șanț
cu privirea pierdută în hăul înstelat.

primul gând a fost o dizolvare latentă.

sunt propagat în tot.

fracțiune de secundă din timpul cosmosului
particulă de praf stelar
atom împrumutat din viața unui pulsar.

m-am simțit ca un miez de măr care se topește și se prelinge în pământ
frunzele-mi erau brațe
rădăcinile-mi erau picioare.

eram o parte infimă dintr-o imagine monumentală
prin această dizolvare
am descoperit pacea
o umilință profundă
aproape euforie.

al doilea gând s-a ridicat ca o undă de șoc
stelele s-au schimbat
nu mai faceau parte din mine
erau puncte albe
aruncate pe ecranul negru

ecranul era retina mea.

lumina nu venea din afară
ea se propaga înăuntru
totul este propagat în mine
universul întreg
cu galaxiile lui spiralate și planetele pustii
(poate)
exista doar pentru că eu eram acolo să-l privesc.

nebunie totală
iluzie subtilă
stelele nu mai erau praf cosmic
ci taxe pe care mintea le plătea pentru a-și justifica propria centralitate
în acel moment pacea s-a dezintegrat
iar umilința s-a transformat în izolare.

Peretele
am clipit și
dintr-odată
cerul s-a strâns în jurul meu.

universul s-a pliat până a devenit o încăpere perfectă
fără ferestre
fără uși.

pereții albi
goi ca un gând imobil și imuabil.

am rămas în mijloc
încercând să mă dizolv din nou
să nu mai fiu eu
să devin parte din alb
o nuanță abia perceptibilă
o transformare a conștiinței.

am respirat adânc
imaginându-mi
cum fiecare atom se desprinde
și se lipește de zid
cum părul devine fibre de tencuială
cum oasele se preschimbă în ornamentul dens al liniștii
al tăcerii
al revelației.

am simțit pentru o clipă eliberarea
golirea totală
o imersiune în structura peretelui.

apoi
pe zid s-a ivit o pată neagră
reflexia mea
pereții erau o confirmare a fuziunii

totul era propagat în mine

încăperea întreagă era extensia conștiinței mele
pereții – dovada identității mele.

cu cât încercam să dispar
cu atât eram mai prezent.

cu cât voiam să fiu mai consistent
cu atât eram mai vid.

m-am luminat
nu pot evada.

sunt o închisoare
iar universul meu este celula
celula am construit-o imediat după dezintegrare.