Ploaia mănâncă aerul,
trăim acvatic și anaerob
dar până când, Doamne,
toată această tristețe de apă...

ÃŽmi urc organele genitale peste ale tale,
facegem dragoste ca la timp de război,
pe fugă,
să nu ne prindă goi bomba atomică a lui Putin.

Noaptea curge pe tăișul spaimei,
umbrele noastre se încarnează la lumânare
topind misterul în ele
în odaie urcă întrebarea,
ploaia bate în geamuri -deschideți!-.

Iau puțină hârtie, puțină cerneală
și mâzgălesc dorul de lună și stele.

Rostogolesc piatra literei
pe versantul muntelui lui Sisif.

Frumusețea ta e o altă jalbă de a scrie.

Îți desenez chipul -
doi ochi lacuștri,
un nas de mirosit noaptea
și o gură purtând forma sărutului.

Obrajii țin comori de lacrimi.

Cât despre inima ta
poartă emoția inimii mele...