Cărat de pietre grele-n spate,
zi și noapte,
este calea ta, Hristoase,
iar apoi de spart la baroase,
arat cu plugul în pământ stâncos,
să scoți afară sufletul, din os,
săpat în sine, ca în mină, galerii,
să poți să înviezi a treia zi,
călcat pe jarul propriilor păcate
și suportând durerea în singurătate,
plânsuri cu foc, în loc de lacrimi,
îngenuncheri pe spinii propriilor pătimi,
smulgeri din cuiele cu care ai fost pironit,
străpungere cu sulița de cei pe care i-ai iubit,
Dar e și mângâiere multă,
de fiecare dată când ești scos din luptă,
când mâna Ta întinsă către noi,
ne vindecă de rana dobândită în război