Menuet de toamnă

Mi-e frică noaptea chiar cînd e senin
Mi-e frică ziua, mi-e frică de destin
Timpul trece peste noi- se vede
Eu îmbătrînesc, smochinu-i încă verde

Scîntei ce umblă noaptea precum stele
Nu sînt comete albe, ci drone și ghiulele
Lumea așa cum este pare că se strică
De ziua care vine, cum vă spun, mi-e frică

Lumini pe la ferestre nu se mai aprind
Focuri însa ard, flăcari se întind
Planeta toată este, pare o făclie
Incă ud grădina, nimic nu mai învie

Prin munți, domoale, culmi pustii albesc
E toamnă acum, e seară, și eu îmbătrînesc