savurez cu bucurie pâinea de lumină,
coaptă pe vatra plaiului românesc
beau cu mare sete nectar din stamină
și ascult izvoarele care mândru doinesc.

prin codrul de iubire cărări bătătoresc,
chemările muntelui refrene mi se par
admir tărâmul pe care speranțele sporesc,
poezia luminii de umbre oarbe o separ.

pe pajiștea rourată desculță pășesc,
liniștea din poiană cu nimic nu se compară,
strâng stejari în brațe, ritual strămoșesc,
frica de lupi fioroși o fac să dispară.

toate în viața mea se întâmplă intens,
fiecare clipă trăită în lumină are sens.