iubirea absolută, dumnezeiască plămadă,
mi-a adus în conștiință lumea întreagă,
în inima curată a sosit speranța nomadă,
de soare, de lună, de stele mă leagă.

metafore vesele sau metafore triste
fac inima mea mai puternic să bată,
să plămădească visuri futuriste,
cu o credință pură, neschimbată.

poezia stelelor ca vinul mă îmbată,
rime împerecheate cu tălpi de cerneală
dansează pe coală- bucurie flambată,
care face din nesomn poveste specială.

cântă silabele în ale muzei șoapte,
conturează simfonia genialei noapte.