I. Zori de început

Întunericul nu a fost niciodată altceva decât lumina captivă sub pleoapele Celui ce-și zice: "Eu sunt cel ce sunt."

Soarele, ivindu-se jucăuș din spatele Cuvântului
își desfăcu razele — aripi maestuoase
ce-i acoperiseră trupul până atunci —
încercând să zboare.

Era primul său răsărit!

Cerul, oglindit în roua dimineții,
se închidea ca o umbrelă
în coastele orizontului.

De departe,
a fost cea mai frumoasă zi de pe pământ.


II. Regăsire
Cum ar fi dacă ai putea face zoom,
Călătorind astfel, stând pe loc, prin univers,
Cum ar fi dacă la un moment dat,
trecând printre atâtea stele,
să se ivească la orizont
(ha ha ha — ce cuvânt de lut)
o galaxie pe care o recunoști,
apoi o planetă albastră și tu făcându-ți cu mâna!


III. Iertare
Și cum ar fi, continuând cu zoom-ul,
Să intri în propria-ți piele adânc, tot mai adânc,
Să-ți revezi în interiorul arborelui genealogic, bunicul, străbunii străbunicului,
ca într-un final — nu, nu să te vezi pe tine făcându-ți cu mâna, nici chiar așa!
Ba chiar mai mult,
cu o strângere de mână (nălucire divină)
Adam să-ți facă cunoștință cu Tatăl...
Și în strângerea aceea să simți iertarea,
dobândind cunoașterea pe deplin și dintr-o dată!

IV. Spre infinit
Și cum ar fi dacă am continua zoom-ul și,
de atâta fericire nici nu am mai putea ține minte ce lucruri neatinse de lutul din noi am cunoaște!

V. Cum ar fi dacă...