În depărtări răsună doar brizele răsăritene,
Iar orice norișor survolează sferele line,
Părăsind în urmă rămășița unui văzduh înțețoșat,
Rămânând în memoriam în ceață încătușat...

Valurile veșnicii, ca brațele ce înfruntă trecutul,
Încearcă să acopere adevărul despuiat,
Ieșind la iveală asemeni firii sărutului
La care privești prin răsfrângerilor cuget înmuiat...

"Când îmi lipesc capul de sticla ta,
Simt răcoare și parcă nici nu aș vrea să mai plec de lângă tine.
Dar când îmi dezlipesc capul, las aburi pe sticla ta,
Ca o amintire ce se șterge dar încă rămâne..."

Prin frig, omul de sticlă pretinde că e nepăsător,
Dar aburii îi acoperă sticla.
Și fiindcă nu mai poate să vadă,
Nu mai are cum să judece fata,
Iar astfel el rămâne răpus de atingerea ei...