Ca un blestem îmi obsedai gândirea,
aplecată spre mine, râzând fără tine.
Cu sâni borfași, cu buze ce mint,
și gânduri de viespe, verde absint.

Te îmbătai cu apă furată de zei,
mirosind a iarbă, venită din străzi.
Palma mea caldă pe tâmple te cheamă,
trupul tresare, căldura se sfarmă.

Gândurile mele, murdare, rebele,
se jucau cu tine pe muchii de stele.
Tu alegeai ninsorile, joc și poveste
dar iarna, iubito, iar ne găsește.

Pleci de lângă mine, îmi furi primăvara,
pe jos un tricou, în suflet vioara.
Țigări pe pian, un pat disperat,
e dor nespus, ce vers obligat.

Vreau cafeaua și privirea
ce face să ardă din nou amintirea.
Vreau să râzi cu căști pe urechi,
să mă îmbraci iar cu privirea.

Nu-mi spune iar că nu sunt aici,
noi suntem acrobați pe cer.
Desenăm destine fără complici
și dispari absurd, cu fum, cu mister.

Pe YouTube pornește un cântec străin,
Chris Cornell cântă încet Billie Jean.
Primăvara mă vrea cu ochi de poveste
cu fum, cu vise, cu șoapte, cu este.