O călugăriță culege rapane pe țărmul pustiu.
Privindu-i baletul de sub un măslin turcesc,
fiecare dintre cele 3 aplecări pare câte o pioasă
metanie; nu poți ști dacă își adună hrana sau dacă
se roagă în mers. Parcursul ei pe plajă pare o linie
a timpului, marcată de trei evenimente majore. O
primă aplecare la venirea de nicăieri în cadru, când
gustă din viață odată cu descoperirea primului ei
sens, iubirea pentru cineva. O a doua metanie,
când maturitatea deconstruiește idealizările tinereții, trăind mai realist parcursul, și bătrânețea, cu
o ultimă bucurie majoră, probabil o rapană mai
grasă, înainte de exitus. Cei care o urmăresc ieșind
din cadru, nu văd unde își continuă drumul, văd
doar un țărm gol, deși mai înainte era acolo, culegând rapane. Am oprit camera. Filmul durează
sub un minut. O aud apoi cu o voce emoționată
și surprinzător de tânără, trasă și ea la umbră sub
măslin, că versurile se desprind de noi ca frunzele
moarte de pe copaci. Și îmi arătă punga “Marlboro” plină cu foile ude, recuperate, ale acestui
manuscris. Tace la fel de brusc și-mi zâmbește,
înapoindu-mi-le. I-am zâmbit și mai fericit, cu un
braț de poeme marine...