Între oglinda lui Narcis şi respiraţia firească a poeziei, piatra din zidul vechii cetăţi mai ridicã aburind şi sărată, peste geana hârtopii, o dimineaţă. Între isonul următor şi dimineaţă, poetul cu neon la ureche şi puţin cam Post Scriptum inventează pentru exaltați clasicismul cu latrină între coperţi, în caz de fixitate erudită. Dar, în ciuda acestor progrese ale științei și tehnicii, scărpinîndu-și lîna de aur, Bătrânul Tomitan îi propune Rătăcitorului să nu-i mai mulgă minotaurul calofil, fiindcă jos, în hârtoapă, printre versuri gonflabile şi colecţia de ruine, la colţul timpului său, labirintul e proaspăt vopsit!