noi, cei care am alergat desculți
și am simțit tăișul pietrelor
noi, care am purat săndăluțe, apoi sandale
și am simțit
neplăcerea provocată de bucățele de rocă
infiltrate sub talpă

noi, cei în fața cărora se întinde marea
ca un plîns nesfîrșit
pe care navigăm pînă ajungem fiecare pe insula lui
noi cei care am adunat pietricele din încălțăminte
și am construit un munte
pe care îl urcăm și privim de deasupra
ca într-o contemplare
trecutul curat și viitorul senin

noi nu suntem cei pe care o pietricică i-a oprit
noi nu suntem asemenea celor de pe cai
care n-au cunoscut pietrele, care n-au avut scrupule
care au avut fricile lor
frica aia dementă că vor pierde totul
spre deosebire de mine care n-am nici frici
nici ce pierde
nu am nimic

am doar dragostea
ca o pînză de parașută
în care suflu cu tărie să nu cad