îmi pun zilnic întrebări despre viață,
multe răspunsuri sunt învelite în mister,
când cuvântul străpunge norii de ceață,
se naște poezia într-o parte de cer.

cu atenție ascult ale muzei șoapte,
uneori e o stea alteori blânda lună
respir lumina lor noapte de noapte,
litere calme în refren se adună.

puține gânduri îmi trădează durerea,
multe răni așteaptă să se vindece,
în praf de stele transform tăcerea
apoi las universul să mă judece.

ador cuvântul cu chip de poem,
se contopește cu sufletul boem.