am văzut luna plină cum se desfăcea încet în steaua morții, aia din războiul stelelor. am văzut luna plină, era în fața noastră și ea îți lumina fața, eu îți încălzeam spatele și puteam pluti pentru o vreme în derivă

de parcă n-am căuta nimic, niciun țărm, nicio planetă, nici măcar iubire. să fim așa împreunați ca după o cusătură greșită care unește două perechi de ciorapi.

tu ești născătoare de planete și din prima ai făcut două, cîte una pentru fiecare. din fericire, luminate și încălzite cu centrală de la același soare. ai mijit în inima mea, am fost descoperit.

mă rog imposibilității să facă alzheimer pentru o clipă și să permită să-ți simt gustul metalic al buzelor, mirosul tău ars de soare, să dorm măcar un minut în clipa ta de nesomn să te odihnesc eu

să uiți o clipă de palat și să dormim în fîn în timp ce genele ni se îmbrățișează și luna ne picură ca dată prin strecurătoare, să aprindem o lumînare parfumată pentru iubire, apoi somn

în timp ce lumînarea arde fînul și ne incendiem la lumina adevărată a iubirii și facem dragoste atît de suav și sălbatic cum numai flăcările știu. adormim bombe, pansăm răni, punem soarele la grătar, așa ne iubim.

să dea cu grindină din dragoste, să dea cu bolovani, să dea cu seceta secetelor, cu uitarea uitărilor, cu oroare și cu literatură proastă, să dea cu spume și cu cuțitul să dea, așa ne iubim.

trăiesc din două scîntei, care împreună fac un soare. singură, scînteia mea se topește ca un fulger
în pămînt.