sunt aici, în mijlocul camerei, unde trebuia să creștem un pom nemaivăzut
glosolalic
aici, unde mi-am imaginat că ar fi nins pe covor și ți-aș fi spus nu-i nimic
să te învăț cum să-ndrăgești iarna, cum să ai carnea de lapte
doar atunci, numai atunci să te înfășori cu pielea celuilalt
unde ne-am fi sărutat de noapte bună
și dimineața ne-am fi trezit cu ochii limpezi
apoi, privind fotografiile
ne-am fi mirat de cât de bolnavi erau înainte
ochii noștri frumoși

tristețea are mirosul ei
de parcă am ascuns un cerșetor în casă
trăind de pe o zi pe alta fără calendare
ciugulind din ziare extazul altora de a muri ori
de a face pur și simplu altceva

azi învață, de pildă, cum cei iubiți
nu suferă niciodată
& arta de a mânca fără noduri în gât
& arta
de a accepta
că nimic nu e vreodată
așa cum speram să fie