Renaște-mă! Îmi strigă suflarea-n răni cenușii
Divinității care e-n pasăre de duh
Și deschizând în aer o margine a ușii
Mă lasă ca să intru în sfera din văzduh.
Învie-mă! Îmi țipă și crist din mine-n cruce,
A pătimit o moarte și-acuma e dat jos
În racla-n care giulgiul va sta în vămi uituce
Că viața mi s-a-ntoarce, cu suflul ei vântos.
Pe tine-a mea iubito te pipăi să te văd
Și reîntors în traiu-mi mi-e-n lacrimi ochiul minții
Că miezul din mistere în noapte mi-e prăpăd
Când tac de prin icoane, privind odaia, sfinții.
Tu ești prințesa care e încuiată-n turn
Și sunt și eu acolo, tot viețuind nocturn.