M-ai pătruns.
Nu cu atingerea ta,
ci cu ceea ce nu ai spus
atunci când ți-ai sprijinit tâmpla
de gândurile mele.

Ai vrut să mă ții de mână,
dar palma ta caldă
a trecut prin piele
și m-a prins de suflet.
Bătăile inimii tale
au deschis poarta ferecată a suferințelor.
Ai pășit pe marginea puțului adânc,
săpat în inima mea
de cazmalele trecutului
și ai început să dansezi.
Atunci ai căzut în mine.
Fără să ceri.
Fără să întrebi.

Dacă ai fi cerut,
poate nu mi-aș fi lăsat gândurile
să-ți sprijine tâmpla.
Dacă ai fi întrebat,
poate te-aș fi ținut departe
cu ziduri, cu labirinturi
de minciuni bine rostite.

Dar n-ai întrebat.
N-ai cerut.
Ai intrat.
Și tocmai de aceea,
vei rămâne în adâncul meu
pentru totdeauna.