Prin căldura înseninată, frigul mă ajunge
La făptura îngândurată ce chinul îl alunge
Din șiroaie ce se revarsă pe răni fără leacuri,
Când înmoaie ca întoarsă în surpări de veacuri...

Chinuită suflare nu se încumetă la fugă,
Tăgăduită cântare cătă prin fapte să curgă,
De mânuiește dorul unui milostivit,
El prețuiește focul ce s-a adeverit...

Când suferindul i se mângâie printre remușcări,
Amăgindul gând pe o frânghie voie vindecări,
Dar cine poate avea grijă de o lucernă umbrită?
Căci vine eternă suspinare ce trebuie iubită...

Dar murmurul e muțenie când se preumblă cei doi
Iar tremurul nu se arată la tâmpenie de soi
Unde vindecătorii încearcă pe un stil gânditor
Să-l scoată pe năruitor din ura unui stăruitor...