ochii mei ninși
ochii tăi plânși
în fereastra cu steluțe
înțeleg iubirea
de abia acum
când nu mai e nevoie de tine
și lumea află ultima
fulgii aceia care plutesc aievea
imediat să-i topim
avem nevoie de apă
îmi spui în timp ce
vrei să-mi împrumuți o haină
ca și când eu aș fi acceptat ceva
vreodată
de la asasinii sentimentali
e prea scump
și pe viață când primești
atât de ușor

am promis acolo sus
unde omul de zăpadă veșnic
mă iubește
clasic
atât de sincer
ca într-un film
pe care operatorul îl rotește
strașnic în creionul de tâmplărie
până la final
până ce un alb întunecat
va șterge totul
sau ceva de genul