când cu uimire
te surprinde dimineața-n pat
și te bucuri animalic de trezire,
te pomenești cu viața ocupat
în timp ce se petrece uluitorul fapt
al următoarei răsuflări de mulțumire.

trăiești, ești viu și ți se pare simplu,
așa cum simplu-i totul pe pământ,
cel mai banal lucru din lume-i timpul,
cu-același preț ca un suflat de vânt
sau ca un verb "a fi" fără ilustrul "sunt",
ce îi ascute existenței tale ghimpul.

te vezi jos și nu știi că ești sus,
că ești noroc și splendidă-ntâmplare,
nu știi că vrerea unei stele te-a adus
în lumea asta mică, părând mare,
să dai nonsensului fireasca alinare
că fiece tic-tac de ceas i-o moarte-n plus.

respiri ca și cum n-ai trăit vreodată,
te simți un unic prost fără de nume,
îți pare că ți-e viața înșelată
când la finalul ei afli, cu spume,
că iei cu tine ca bagaj din astă lume
tristețea de a nu trăi decât o dată.