Pe tronul negru, uitat de zei,
Stătea un demon fără scântei.
Lumea îl teme, lumea-l alungă,
Dar cine l-a iubit, tot plânge-ntr-o dungă.

O floare mică, din cer trimisă,
I-a atins inima, stinsă, închisă.
Ea n-a știut că zâmbește la foc,
Dar el a ars, fără noroc.

Când dragostea vine, războiul se frânge,
Iar lanțuri de ură se rup și se strânge.
Un zâmbet de zână, o clipă curată —
Și demonul plânge, pentru prima dată.

Dar cerul e crud, și legile-s grele,
Iubirea-i o crimă sub stele rebele.
A pierdut totul, iar ea a murit,
Lăsând un fluture rătăcit.

Sub luna plină, el tace mereu,
Cu gândul la ea — foc și Dumnezeu.
Un demon iubind nu-i un basm fericit,
Ci o rană deschisă, pe-un suflet cumplit.