Sisif pe munte-și dăruie zadarul
Cum mie-mi cade cugetul ce urcă
De zeul mării rezemat e-n furcă
Al stelelor și lunii bând paharul.

În firul Ariadnei răni mă-ncurcă,
Am dat micimi când aruncat-am zarul
De vară noaptea-și scapără amnarul,
În aer e fierbinte ca-ntr-o burcă.

Un vânt sfios în nemișcări adie
Și haiducesc în codru pe boieri
De litere, să scriu o rapsodie.

Tu din oglindă către zare pieri
Singurătatea-i drum spre nebunie
Și mintea nu-mi găsesc pe nicăieri.