Credeam că te-am pierdut în ceață,
Dar luminând luna nespus
Și razele bătând în față,
Chiar și cerul cel de sus
Ca o oglindă măreață,
Un chip ca din rai adus.

Ce reflectori ai tăi ochi magici,
Niște cristale transcendente,
Dar de ce par atât de tragici
Curgând din ei sentimente,
Iluzionari, dar și pelagici,
Ca ale inimii fragmente.

Nu pot să cred uitând spre cer
Că tu privești rece mășiță,
Când știi clar că eu doar pier,
Pentru că ești ca o arșiță
Și chiar de lumea îți ofer,
În final sunt o rămășiță.