Nepasăre, neînger ți-e nezborul
Ce ți-l știa în necuvânt Nichita
De-atunci doar umbra de stilou lovit-a
Privirea-n neființă dându-i dorul.

Te-a tălmăcit el bine, ești ispita
Din taina de femeie bând izvorul
Dar tragi la uși de carne-n veci zăvorul
Ce lumea de pe-afară mult răpit-a.

Iar neavând de moartea mea nefrică
Nu mă pot pierde-n dulcele netimp
Ce de a fi grumaz cu Măr îmi strică.

În trandafirul vieții de mă-nghimp
Nu pot ne-a-nsângera-n furnică
De prin atâția zei de prin Olimp.