nu recunoști dar știi prea bine
că-ți place să ți se toarne
dragoste cu forța pe gât
cum şi eu ador la rândul meu
sÇŽ fiu abuzat activ
într-un cheag de miere şi migrene

oricât ai pǎrea de neagrǎ
când te trezești îndrăgostită
miroși a răsărit pe o plajă pierdutǎ
ca un fagure de lumină sărată
țesut din începuturi care n-au avut timp
să ajungă vreodată sfârșit

ne-am ferit de promisiuni imposibile
din start mi-ai pus tot răul în față
să mă pot recunoaște
și te-am cuprins imediat
ca un leagăn între pagini netipărite
cu ani-lumină condensați printre rânduri
în respirația ta care mǎ înghite
când în sus când în jos

n-o să știm niciodată
să citim poveştile nespuse
dar te sărut cu un semn de carte
pǎrǎsit într-un trup deschis

porțile trase cu zăvoare știu
să-i aștepte pe cei
care puteau doar să plece de-a pururea
iar acum nu mai vor s-o facÇŽ

mă poftești înăuntru şi mǎ pui
pe un pat de stridii și iertări
să tratăm bolnavi tăcerile şi trǎdǎrile
până cedează ultimul zăvor

și mai apoi rămâi tot a mea
nu pentru totdeauna
ci pǎstratǎ într-un acum continuu
căci pânǎ și sfârșitul
dacă-l ținem aproape
se termină mai blând