Moment de admirație în fața frumuseții

chiar dacă timpul se strecoară
ca un hoÈ› viclean
printre oameni
furând zâmbete și fericire
tu vei rămâne mereu în sufletul meu
ca o adiere de mare
într-o livadă de portocali înfloriți

chiar dacă timpul șterge cu nori
toate drumurile cerului
tu vei rămâne mereu firul invizibil
pe care sufletul meu urcă
precum un paing
să-și coasă pânza
la colțul lunii

chiar dacă timpul mă privește
cu ochi de piatră
și îmi cere cu dobândă
uitarea
pentru fiecare moment de admirație
în fața frumuseții tale
tu vei rămâne mereu
odiseea mea interioară
și rugăciunea eternă
de mulțumire

---

Fericirea visând fericirea

fericirea din sângele meu
visează fericirea din sângele tău
fericirea din ochii mei
visează fericirea din ochii tăi
fericirea din umbra mea
visează fericirea din umbra ta
fericirea mea din cuvinte, din tăceri
din călătoriile pe aripi de gând
visează fericirea ta

tu și cu mine
două margini de cer
visând să îmbrățișeze
aceeași stea norocoasă

când mă trezesc
lacrima mea întreabă de tine
când ațipesc
lacrima mea se roagă
să se prelingă pe trupul tău
ca un fir de iarbă

fericirea mea visează
cum te dezbraci de haina timpului
și intri în mine cu întreg alaiul de învieri
fericirea mea visează
cum intru în tine
ca într-o pădure
și-ntind mâna după inima ta
ca o frăguță

fericirea mea visează o barcă
înaintând prin luciul ochilor tăi
către farul de la capătul lumii

fericirea mea e o clipă
visând la pieptul nopților albe
clipa de fericire cu tine

fericirea mea e o culoare
visând la restul culorilor
din curcubeul răsărit
din sufletul tău

fericirea mea e un foc
ce visează să ardă
în vatra focului tău
din cenușă să se ridice o pasăre
tu să fii o aripă, eu să fiu o aripă
și trupul ei să fie
dragostea noastră

fericirea mea e o ploaie
ce visează să fie culeasă
de buzele tale

fericirea mea e o rană
ce visează să se vindece
sub palmele tale

fericirea mea e o pagină albă
ce visează să te întrupezi
în cuvinte

---

Chemare

vino în grădina
unde înflorește uimirea
culege-mi cu buzele
vița de vie a plânsului de fericire
îmbrățișează-mă așa cum fluviul
îmbrățișează o insulă
vorbește-mi despre ziua de mâine
ca despre fereastra
prin care intră lumina

fii aripa ce-i lipsește zborului meu
fii cerul privirilor mele îndelungi
fii vântul pentru pânzele
fregatei mele de oase
fii glia în care setea mea de iubire
e gata să adâncească fântâna

vino precum călătorul
pe strada așteptărilor împietrite
umple-mi plămânii
cu mireasma ta primăvăratică
dresează-mi umbra cu biciul blând
al cozii tale de păr
aprinde-mi felinarele gândului
populează-mi nopțile albe
cu miracole
cu oglinzi înaripate
cu stele topindu-se la vederea
lumânărilor înlănțuite

---

Ecoul unor aripi neobosite

iubito,
ce auzi tu
că-mi bate în piept
e doar ecoul
unor aripi neobosite

privește acolo sus
inima mea
se hrănește
doarme și visează
în zbor

chiar și atunci
când sângele meu
o cheamă înapoi

ea se rotește-n cercuri largi
desenând infinitul

să știi, de fapt
că și inima ta
îmi spune acum
că vrea să se înalțe
în zbor

inimile noastre
să deseneze în tandem
infinitul

iar noi
să ne iubim ascultând
ecoul unor aripi
neobosite

---

Azi nu-i voi da cu piciorul fericirii

azi nu-i voi da cu piciorul fericirii
este prea frumoasă prea sinceră
îmi seamănă prea mult
în gândire și gesturi
nu mi-a greșit cu nimic
m-a iubit așa cum sunt
a vrut să fie doar a mea și atât

îmi strâng fericirea la piept
îi ascult vorbele calde și inima ei
cum bate numai și numai pentru mine
îmi ajunge cât am fost pasăre călătoare
cu lacrimi de soare
însingurat în apus

iubind fericirea am îmblânzit
până și moartea
pisica neagră ce împinge ghemul
de lână albastră prin univers

azi nu-i voi da cu piciorul fericirii
nici mâine, nici poimâine
nicicând

---

Patria la care mă întorc

fără să fie mai mare de un chip de om
patria la care mă întorc este pământul făgăduinței
apa vie și izvorul tuturor
rațiunilor umane

Sfinxul a clipit și am înțeles că sunt Sfinxul
un monstru obligat să-și părăsească
propriul mit atras
de cea mai mare enigmă

vorbesc cu patria în gând
și zâmbetul ei dă în spic peste mări și țări
patria la care mă întorc
este femeia pe care o iubesc

---

Culegătorul

am să culeg luna
din ochiul nopții
și am s-o pun pe un cer
doar al nostru

am să culeg o cometă
o galaxie
să-ți fie cercei la ureche
și soarele am să-l culeg
să ne dezmierde
într-o zi doar a noastră

din lacrimă am să culeg
o copilărie
pentru copiii din noi
din vis, o nouă viață
în care totu-i posibil

din aer, am să culeg păsările
să ne cânte în inimi
din râuri pietrele
să zidim o casă
cum nu a mai fost

am să culeg șoaptele florilor
cântecul munților
și tăcerea pădurii
să ne-acompanieze
privirea-ndelungă

am să culeg frunzele
să-ți aduc toamna
la picioare
am să culeg ploaia
norii și curcubeul
într-un poem
doar pentru tine
în care zâmbești
doar pentru mine

am să culeg
bob cu bob roua
de pe trupul tău
ca un fir de iarbă
am să culeg fructul oprit
într-un nou paradis
fără reguli

și se va numi
dragoste

---
Totul sau nimic

eu îți spuneam că dragostea e totul sau nimic
tu îmi spuneai la fel, dar mai păstrai o doză de confort
în locul acțiunii necesare
în locul riscului pe care îndrăgostiții
și-l asumă întotdeauna

totul sau nimic nu înseamnă
să-ți fie frică de despărțire, singurătate
sau de gura lumii
totul sau nimic nu înseamnă
procente, probabilități
sau blânde tranziții
totul sau nimic nu înseamnă
să te complaci în aceeași lipsă de comunicare
în aceleași minciuni sau în alte minciuni
frumos inventate
totul sau nimic nu înseamnă
să te rogi să fii iubit, alintat, mângâiat
sau înțeles așa cum numai tu vrei să fii înțeles
totul sau nimic nu înseamnă
să-ți pună mâna pe umăr cel de lângă tine
doar pentru a le demonstra celorlalți
că ține la tine sau că ești o frumoasă proprietate
de care a profitat mereu printr-un joc dublu
de control și manipulare

totul sau nimic înseamnă
instinct, intuiție, stare de grație
cuvinte care ajung direct la suflet
cuvinte care te fac să plângi și deopotrivă să râzi
priviri care te îmbată dinainte să le sorbi
sau lacrimi care te fac să tremuri
din cap până-n picioare
totul sau nimic înseamnă
clipe petrecute împreună care par ore
și ore care se scurg în câteva clipe
și multe amintiri care rămân
mărturia incontestabilă a iubirii
totul sau nimic înseamnă
încredere oarbă, sacrificiu, ajutor, compasiune
să crezi și să nu renunți niciodată
la șansa de a trăi încontinuu un miracol
împreună cu omul de lângă tine
totul sau nimic înseamnă
să lași în urmă tot orgoliul și egoismul
toată frica și pesimismul
să alergi după cineva și să i te oferi
ÃŽNTRU TOTUL

și chiar dacă vei fi rănit
să accepți durerea ca pe un dar divin
pentru că acolo unde nu iubește omul
iubește Dumnezeu
și dacă nu renunți niciodată la iubire
nici Dumnezeu nu renunță la tine
și îți va da într-un final
ceea ce meriți

---

Trenul în care trebuie să te urci

inima mea este trenul
în care trebuie să te urci
tu doar așteaptă în gară
în locul amintirii noastre comune
sub salcia cu visele
despletite

nu, nu, nu este o utopie
nu este o poveste cu zâne
nu este o promisiune
care să sfârșească tăcut
pe eșafodul uitării

vei auzi bătăile tot mai puternic
vei simți aerul încălzindu-se
vei vedea mărindu-se punctul
care ți se părea doar un punct
vei vedea o scară, o ușă deschisă
și o mână întinsă

așadar, pregătește-ți bagajul
nu-ți uita mângâierile
nu-ți uita sărutările
nu-ți uita vorbele dulci
tu ești patria
la care mă întorc
după călătorii îndelungi

nu-ți face griji, este loc suficient
trenul meu are patru vagoane
unul pentru a privi lumea
prin ferestrele dragostei noastre
unul pentru mese romantice
unul pentru oaspeți de seamă
cum ar fi, de exemplu, Dumnezeu
și unul pentru micile noastre nebunii

fii pregătită, se apropie ora
ora la care trenul inimii mele
va sosi în gara așteptărilor tale
ora la care sufletul tău și sufletul meu
se vor uni într-o coloană nesfârșită de fum

---

Prin femeia pe care o iubesc

prin femeia pe care o iubesc
am redescoperit patria
prin ea mi-am dat seama că sunt tânăr încă
și am un viitor
prin femeia pe care o iubesc
am redescoperit viața
și viața m-a răsplătit cu încă o viață
cea a copilului meu
de ce toate acestea mi s-au întâmplat tocmai mie?
e simplu, pentru că nu am renunțat să cred și să sper
chiar și atunci când însetata veșnicie
mă îndemna să beau paharul cu amărăciune
până la fund
chiar și atunci când înfometatul necunoscut
se hrănea cu visele mele care nici măcar
nu dăduseră-n pârgul obrazului catifelat
al dimineții perfecte
prin femeia pe care o iubesc
am redescoperit frumusețea tuturor lucrurilor
pe care ajunsesem să le tratez
cu indiferență sau ură
prin femeia pe care o iubesc
mi-am recâștigat prietenii
pe care-i pierdusem vorbind încontinuu
despre crimele oamenilor
despre conspirații și tot ce ne face
mai negri și mai urâți
și în loc ca vorbele mele să aducă prăpădul
în lumea șoaptelor naive și dulci
am ales să mărturisesc prin scris
da, prin femeia pe care o iubesc
am redescoperit scrisul
atunci când credeam că nu se poate scrie
decât din suferință și neîmplinire
iată dovada că m-am înșelat
iată poemul admirației mele
pentru femeia pe care o iubesc
iată poemul trezirii mele în câmpia
cu metaforele nemuritoare ale iubirii
ascultați: nu vă pierdeți vremea căutând defecte
acolo unde defectele nu există
nu vă vindeți sufletul pentru o noapte de amor
căci iadul nu este o casă de amanet
nu depuneți jurăminte false
pentru a stoarce ultimii bani
din buzunarele celor care sunt gata
să facă orice pentru voi
trebuie să înțelegeți că pentru binele suprem
al acestei lumi
există un început la care puteți fi părtași
prin renunțarea la voi
în favoarea celorlalți
este atât de simplu totul încât îmi vine
să vă îmbrățișez pe toți cu versurile mele
albe ca neaua proaspătă ce ține de cald
bobului de grâu

---

Drege-ți glasul

drege-ți glasul
înainte să râvnești la inima mea
vocea ta să fie mai limpede ca fântâna
vocea ta să țină de sete tăcerilor mele

fii vântul care trece domol printre crengi
fii ploaia care mângâie iarba
fii pasărea care-și întâmpină noaptea
cu un tril rupt din rai

drege-ți glasul
pronunță din nou
alfabetul tandru al șoaptelor
ia o gură de aer la suprafața viselor tale
și cufundă-te în visul cel mai adânc
pentru a culege autentice perle

drege-ți glasul
coboară ușor cu arcușul gândirii
pe vioara cuvântului
croiește-ți drum ca o rază
printre desișuri de umbre
ca un murmur printre strigăte disperate

învață să fii răbdător ca o piatră
învață să arzi ca o flacără blândă
într-un nesfârșit întuneric

sfredelește tot mai adânc
spre răspunsul întrebărilor tale
pășește cu pași de lacrimi fierbinți
spre marea iubire

---

Buchete de vise la tâmplele tale

ochii tăi, doi nori
pe harta infinită a dragostei
își lasă prețioasele lacrimi
în grija palmelor mele

cobor în grădina
din spatele pleoapelor
și culeg buchete de vise
pe care le pun
la tâmplele tale

odihnește-te
orice durere va trece

eu voi aștepta
ca un mugur
privirea primăvăratică
a noului tu

---

Te voi pândi

te voi pândi
din spatele versurilor mele
așa cum felina pândește
din spatele ierbii înalte

voi aștepta să ajungi
în spațiul acela
dintre realitate și vis
în spațiul acela
în care inima își predă fără luptă bătăile
celui mai dulce sărut

voi intra printre buzele tale
așa cum intră vântul cald de primăvară
prin fereastra deschisă

voi ajunge la sufletul tău
eu, pelerinul care căuta
cel mai sfânt loc din tine

voi ajunge
și voi rămâne acolo
până la următorul poem

în care te voi pândi ca o lună
din spatele norilor
sau ca un cântec
din spatele buzelor
de granit

---

Hoțul din visul adânc

iubito, oricât de mult aș dori
tinerețea nu ți-o pot da înapoi
și totuși, voi întinde mâna
în visul adânc
așa cum copilul de altădată
întindea mâna după fructe
în grădina vecinului

acolo, știu bine
pe ramura copacului
din paradisul nocturn
au mai rămas câteva
din viețile noastre posibile
pe care vreau să ți le dăruiesc
ca pe un semn al dragostei
pe care ți-o port

voi întinde mâna
și le voi lua pe toate
apoi le voi așeza pe pagina de hârtie
așa cum Dumnezeu așază primăvara
peste câmpia amorțită de frig
ca să le vezi mai bine
ca să poți face alegerea potrivită
în funcție de reflexia sentimentelor tale
în oglinda magică a cuvintelor

în fiecare dintre ele
sufletul meu va aștepta
să coboare sufletul tău
odată cu lacrima de fericire
să ne contopim ca două picături de ploaie
căzute din dragostea neprefăcută a norului
apoi să redescoperim zborul
prin fiecare mișcare
a mâinilor noastre
să purtăm cerul pe aripi
fără să ne înghită pământul
chiar și umbrele noastre să devină
doi copii ai unei vieți
fără spaimă și singurătate
fără durere
jucându-se cu bagheta
magică a cuvintelor
în rămășițele fostului timp

---

Floarea mea favorită

îți dăruiesc
floarea mea favorită:
inima

și ca să reziste
ți-o dăruiesc cu tot cu pământ
cu tot cu tulpină
cu tot cu sevă și rădăcină

tu doar pune-o
la fereastra ochilor tăi
și va înflori de miliarde de ori
pentru tine...

---

Ghiocelul de hârtie

am înviat între mâinile tale
când lumina ochilor tăi
s-a revărsat peste cuvintele mele

am revenit din abis ca o corabie
dintr-un vechi naufragiu
am răsărit precum ghiocelul
de sub zăpada uitării
m-am contopit cu respirația ta
primăvăratică

iată-mă!
clopotul inimii mele
bate din nou pentru-a învinge
muțenia
aripa cuvintelor mele
îți caută trupul

poate vom zbura împreună
spre întinderi albastre
acolo unde nu-s morți, nici războaie

spre soarele ce își aprinde țigara
ca un bătrân
pe prispa viselor veșnice

așteptându-ne...

---

Iubește-mă pe patul de lacrimi sălbatice

azi, stelele căzătoare
sunt cuvintele care cad pe hârtie
direct din cerul gurii

inima e fructul
pe care umbra te ispitește
să-l muști

haide, nu te teme,
pășește pe iarba
șoaptelor răsărite din carne

intră prin perdelele sângelui
cu o deschidere diafană
de aripi

hrănește-mi
arborele vieții
cu vise

fii frunza care
se întoarce pe ram
fructul care dă în floare
pasărea care își poartă
cuibul în amintiri

fii albina ce-mi culege
fostele chipuri
din tainice oglinzi

fii umărul
care definește atingerea
genunchiul care face cerul
să cadă în genunchi

fii setea tandră
a nenăscutelor sfâșieri
ploaia din infernul
dorințelor

haide,
ademenește infinitul
la colțul buzelor
fără uciderea
clipei

dezrădăcinează-mi privirea
și iubește-mă pe patul
de lacrimi sălbatice

---

Iubito, fii tu poemul ales

vreau să scriu acel poem
care, după ce voi muri
să coboare asupra mea
ca o lumină, să îmi mângâie
trupul mort, să-mi regenereze
fiecare celulă, fiecare organ
să-mi repună
inima și sângele în mișcare
să-mi întoarcă sufletul
din marea călătorie către cer
pentru a se bucura de casa
renovată, la fel de primitoare
ca-n prima zi
a aventurii lui pe pământ
pentru a se bucura
de amintirile frumoase revenite
din groapa fără fund a memoriei
pentru a se bucura de prezent
fără să mai fie apăsat
de lespedea grea și întunecată
a viitorului

vreau, dar nu știu cu ce literă să încep
cu ce cuvânt cheie să deschid
porțile nemuririi
niciunul dintre poemele
pe care le-am scris până acum
nu pare a fi poemul ales
mai bine, iubito, fii tu poemul acela
chiar acum, fără nicio întârziere
sărută-mă, coboară-ți lumina
ochilor tăi peste trupul meu amorțit
intră în sufletul meu
cu tot alaiul tău de gesturi
și zâmbete îngerești
fă-mă să simt veșnicia
acum, cât încă mă pot bucura
de tot ce văd, de tot ce ating
iar dacă, la un moment dat, voi pleca
voi lua cu mine imaginea chipului tău
voi lua atingerea și lumina
sufletul meu va urca fericit
până în al nouălea cer
apoi, îți voi zâmbi în visul acela
numai al nostru pe care
nu l-am povestit nimănui

---

Un pas uriaÈ™ pentru cuvintele mele

mă privești
cu ochii crescând
ca două luni pline
din două nopți diferite
unite într-o singură noapte
o noapte albă, chipul tău
înstelat de pistrui

cât de mult mi-am dorit
să pun piciorul pe lună
știu bine, nu voi reuși niciodată
dar poate că zâmbetul meu
va ameriza pe lacrima ta
un pas mic pentru omul ce sunt
un pas uriaÈ™ pentru
cuvintele mele

---

Zâmbetul tău

mult înaintea cuvântului
a fost albastrul fără hotare al ochilor mei
chemând zâmbetul tău
în cuibul fără păsări al inimii

zâmbetul tău
ca o corabie de lumină
trecând peste valuri de așteptări

zâmbetul tău
ca un călător clandestin
trecând de granița umbrelor

zâmbetul tău ca o rază
strecurându-se
printre amintiri
îngălbenite

zâmbetul tău încălzindu-mi
drumurile jilave ale singurătății

zâmbetul tău ca un magic arcuș
atingându-mi corzile nerăbdătoare
ale sângelui

zâmbetul tău ca o săgeată
aprinzându-mi
uriașele torțe ale viselor
înrădăcinate în suflet

zâmbetul tău ca o cheie de foc
deschizându-mi
porțile ferecate ale gândului
și comorile din adâncuri

---

Bătăile inimii tale pe tainicul portativ al sângelui meu

te priveam și nu puteam rezista
lumina ochilor mei deja mângâia
pielea ta albă
așa cum soarele lui april
mângâie trupul fără pată al iernii
respirația mea cobora
peste părul tău despletit
ca un vânt domol
peste fermecata pădure

ți-am atins buzele cu un deget
așa cum arcușul atinge
corzile viorii
bătăile inimii tale s-au ridicat
precum păsările pregătite
de marea călătorie
au zburat peste ape și continente
peste lacrimi și umbre
și au poposit
pe tainicul portativ
al sângelui meu

ne-am iubit doi într-unul
apoi, într-un moment de respiro
echivalent cu amintirea
dintre a fost și va fi
s-a auzit primul gângurit
al poemului

---

Pe ea am cunoscut-o cândva

pe ea am cunoscut-o cândva
venea de undeva de departe
dintr-un tărâm de care aproape uitasem

și da, ne-am întins fără zăbavă
în patul nostru imaculat
îmbrățișându-ne, răsucindu-ne
în aceeași linie infinită
și da, inimile noastre
nu mai trebuiau să se vâneze
băteau în tandem
în turlele aceleiași mănăstiri

labirinturile au făcut ochii mari
ferestrele au început să lăcrimeze
fântânile au început să povestească pământului
despre visele împlinite ale norilor
despre pelerinajul vântului printre crengi
din arbori a început să răsune
simfonia viorilor dezmorțite

și da, ne-am prelins ca bobul de rouă
pe firul versului sângeriu
și da, în chilia fiecărui cuvânt
sufletele noastre s-au rugat
și da, timpul fugea hăituit
de propriile sale secunde

---

Aștept atingerea ta

eu sunt fereastra
prin care aștept să privești
așa poți afla că sufletul meu
îți face portretul
din piesele de puzzle
ale amintirilor

eu sunt poarta care așteaptă
bătăile inimii tale
eu sunt gaura cheii
prin care poți trage cu ochiul
la visele care încă visează
să se împlinească prin tine

eu sunt oglinda
spre care privirea ta se poate întoarce
așa cum pasărea se întoarce la cuib
chipul tău poate cuceri întreaga mea existență
zâmbetul poate să-mi foreze neantul
să elibereze răsăritul deasupra
cărnii și a sângelui

am învățat pe de rost respirația ta
așa cum râul a învățat respirația vântului
am învățat cuvintele tale
așa cum piatra a învățat silabele ploii

aștept atingerea ta
singura piesă de puzzle
pe care-am scăpat-o
fără voie
în abisul memoriei

---

Palma ta

atunci când m-ai mângâiat
mi-ai dăruit un oraș
o copilărie, o viață
și multe altele pe care voi încerca
să ți le spun în puține cuvinte

palma ta se lăsa ca o minune
peste necredincioasa mea piele
îmi reda vederea porilor orbi
fiecare rană se retrăgea
pe pereții mei interiori
devenind pentru ochiul lăuntric
un tablou al renașterii

palma ta era ca o seră
pentru mugurii amintirilor mele
palma ta era ca o rochie de mireasă
ce atinge pământul
palma ta declanșa cutremure blânde
cu epicentrul în inimă
palma ta cobora ca o aripă
peste cuibul puiului
abia ieșit din găoace

palma ta era ca un pod peste sânge
permițându-i unui suflet stingher
să ajungă până la sufletul
de pe celălalt mal

palma ta era ca un val
ce mângâia nisipul fierbinte
palma ta era ca o frunză
ce mângâia trupul ierbii
palma ta era ca o trestie
ce mângâia luciul apei
palma ta era ca un vis
ce dezmierda visătorul

palma ta
căuta palma mea
să fie jumătățile
aceleiași rugăciuni

---

Ea mă privea

ea mă privea
ca o salcie îndrăgostită
de curgerea râului
ea mă privea ca o ciutură însetată
de adâncul sângelui meu

ea mă privea cu vârful
degetelor grațioase
scotocind prin visele mele
atât de reale

ea mă privea ca o mare-n amurg
calmă, tăcută
înghițindu-mi flota de gânduri
așteptând contopirea
cu lacrima mea

ea mă privea
ca o noapte cu ochii adânci
undeva, departe, foarte departe
o stea strălucea
simțeam cum sufletul ei
mă chema

ea mă privea ca un zid îmbrăcat
de iedera melancoliei
așteptând să-i descopăr
fereastra

ea mă privea
ca un drum pe care trebuia să pășesc
renunțând la tot
ce am fost

---

Adânca plecăciune a genelor mele

privirea mea care pleacă
înaintea trupului țintuit
în întâmpinarea
dragostei tale

adânca plecăciune
a genelor mele
a trestiilor mele de sare
în fața zâmbetului tău
dulce și cuceritor

și lacrimile acestea
ca niște bagaje
pline cu amintiri
pe care sufletul meu
le aruncă în brațele umbrei
pentru a fi sigur că trece

de vama cerului gurii tale
de poarta inimii tale
care nu s-a deschis niciodată
la bătăile disperate
ale inimii mele

lăsându-mi doar gaura cheii
prin care distingeam
conturul fantomatic
al fericirii:

sufletul tău
ca o cascadă de vise
în pădurea fermecată a nopții

sufletul tău coborât
din plămânii lunii pline
din clopotul galben
al cerului

sufletul tău
ca un năvod de lumină
în care s-au prins
toate cuvintele mele

---

Sărutul nopților albe

țin minte, te mângâiam
așa cum crengile mângâie luna
dragostea noastră avea
mireasma lui april și culorile toamnei
privirea ta se lipea ca o frunză
de fereastra ochilor mei
vocea ta cristalină izvora
domol dintre buze
și curgea fericită în urechile mele
primitoare ca marea

eram vindecat
toate gurile rănilor mele
primeau sărutul nopților albe
toate visele mele
străluceau pe bolta cerească
nemaifiind nevoite să cadă
până și vântul se oprea
să îmi asculte cântecul inimii

chiar dacă nimic nu mai e cum a fost
chiar dacă bătrânețea se cațără
precum iedera pe ziduri de carne

în creierul meu
vor înflori mereu amintiri
pe care ți le voi dărui
între coperțile
vieții noastre viitoare