vântul doarme pe al timpului hamac,
bujori în poiene fac sublimă paradă,
soarele învăluit de nori este buimac,
ploaia cade în torent ca o cascadă.

hrănește pământul al ploii meșteșug,
curcubeul din mare se-avântă spre munte,
în lumea speranțelor să fie belșug,
griji, nevoi, necazuri să fie mărunte.

doar ploaia poate seceta s-o înfrunte,
toate se întâmplă cu voința divină,
se înseninează ochiul trei din frunte,
cântecul și voia bună vreau să revină.

ploaia îmi mângâie tâmplele cărunte,
paradisul românesc îl spală de vină.