Din spatele tatălui –
și-al bunicului, și-al lui Adam, străvechiul –
am întrebat: are și îngerul mamă?

Iubitele noastre – cârduri de căprioare,
Iubiții – cerbi cu steaua-n frunte.
Dar mama – îmi spuneam – mama le știe pe toate
și, lângă ea, uiți vânătoarea.

Cuibar de stele,
îngerul n-a răspuns – atins de cuvânt.
Dar a căzut și s-a lovit la degetul mic de Pământ
și întrebarea, ca o spânzurătoare, se leagănă
și tot se lungește –
prin șarpele urii, prin fratele trist al lui Abel –
la infinit.