n-am înțeles niciodată marea
neliniștea ei
pe sub pescărușii vii
ca un cearșaf tremurând
acoperind trupuri firave de morți
ore în șir o privești
ai vrea să-și schimbe culoarea
în aripi de fluture timpuriu
pe mine nu m-a iubit nimeni niciodată
auzi de pe țărmul celălalt
pe mine nu m—a iubit nimeni
și ca să nu se repete timpul
îți acoperi urechile cu vârfurile degetelor
e mult mai bine așa cimitir după cimitir
adună morții fir cu fir, algă cu algă
închide și ochii
îți râd în nas scoicile
până ce faci rost de o barcă
fără pânze
când o vrea
unde-o vrea
nimenea