La cel bogat și iarba e stârpită lângă casă,
în schimb, celui sărac, îi place să-i miroasă
a verde cât mai crud
și abur, care iese din pământ,
în fiecare dimineață,
dintâiului, doar piatra-i este dragă,
ca să o privească,
iar celuilalt, țărâna, să o vadă
cum mustește-a viață,
sub ochii lui,
bogatul, împietrit de dragoste de sine,
care și-a pus nădejdea în toate câte a agonisit
pe-această lume,
moare atunci când a murit,
iar cel sărac, crezând în existența proniei divine,
abia atunci se-apucă de trăit