M-aplec încet, ca peste un jungher,
să simt dureri,
să pot să înțeleg ce-nseamnă această viață,
din tot ceea ce ființează,
numai așa, aș putea ca să o alin,
sporind în dragoste cu fiecare chin,
reiau același rit în fiecare dimineață,
ca un copil
care se joacă de-a durerea,
amestecându-mi sângele cu fierea,
ungându-mi fiecare rană
deschisă cu pelin,
și, totodată, vreau să simt și învierea,
ca să despart ce-i pământesc,
de tot ce e divin,
înfășurându-mi sufletul în spini