Cafeaua neagră, aburindă
Sta pe măsuță din pridvor,
O rază caldă, jucăușă
Se joacă-n abur visător.

Un vânt ușor mișcă perdeaua,
Iar liniștea e un decor,
Gânduri se plimbă-ncet, agale
Prin sufletul meu călător.

Din cești se sorb tăceri cuminți,
În colțul serii care vine,
Și parcă toate cele sfinte
Se-aștern în ceașca cu destine.

Rămân cu mine, fără grabă,
Cu gust de timp și gând curat,
Cafeaua tace... iar din ceașcă
Se-nalță-un vis necompletat.