Se naște omul, dar nu e etern,
E doar o fărâmă dintr-o mare de vânt,
Cu pași domoli, cuprins în mister
Și vise sub stele, mereu adunând.

Se naște omul, fără mângâiere,
Și-un colț de cer se stinge în zori,
Rămâne uitat în umbra unei clipe,
Un vis ce-l străpunge și-i dă fiori.

Se naște omul, timid fără urme,
Mergând cu ardoare pe drumul greoi,
Un ultim pas de vals îi rămâne
În lumea cuprinsă de doruri și ploi.