deseori călătoresc intraurban
sar câte cinci
zece stații
și am culoarea ploii
culoarea răsăritului

mă întrebi: pe unde ai mai fost
si zic: oriunde
nu mă-nchin când trec pe lângă biserici
nu mă salută nu mă atinge
nimeni
să pălesc stupid
dar cu grație
în vreo glastră rece

doar te văd
coborând din 21, mereu
îmi zâmbești ca atunci
ca un oarecare
adolescentul blond
care fotografiază din tren
lanul de floarea-soarelui
si nu stiu daca se face noapte
sau îmi cresc petale mici
pe obraz

dar aștept toamna
și mai pun o floare de nu-mă-uita
în buchetul de mireasă
al unei străine