Se-așază grea pe pleoape ziua,
Ca un ecou din timp trecut,
Iar pașii mei își poartă urma
Prin praful unui drum tăcut.

Se lasă gândurile-n ceață,
Cu vise șterse pe-al meu crez,
Iar dorurile curg pe față
ÃŽn riduri ce nici nu le vezi.

Târziu, în umbra mea de seară,
Îmi caut rostul rătăcit,
Dar liniștea, ce mă-nconjoară,
Mă cheamă-n somnul liniștit.

Și poate mâine, dimineața,
Va fi mai blândă-n răsărit,
Iar oboseala ce mă-apasă
Se va topi într-un clipit.