Sub cerul stins de dor și ploi,
Se-nalță visuri înapoi,
Dar vântul rece le alungă,
Iar aripile lor se frâng.

În ochii blânzi ce-au ars lumini,
Se-ascunde umbra unor spini,
Cărarea albă s-a-nnoptat,
Sub pasul greu, îngenuncheat.

Dar îngerii nu pier nicicând,
Chiar dacă zborul le e blând,
Din răni răsare un cuvânt—
Speranță vie, nu mormânt.

Și când tăcerea va striga,
Un suflet nou se va-nălța,
Cu aripi noi, din foc și ploi,
Un înger viu, ascuns în noi.