eram frumoasa lumii
agățam la rever soarele
în inima mea răsăreau toporași
tu îmi descântai fricile
îmi făceai coadă spic

toată lumea știa
ca te-am primit acasă
ca sunt femeie blândă
și îți scriu poezii


timpul are un soi
de a descleșta colții
de a turna miere
peste laptele cald

amintirile fug precum
copiii lumii la marile colegii
din marile orașe fantomă
unde însingurarea este o impărăteasă
cu sânii sticloși


mi-am imaginat c-ai plecat
carnea mă strânge în dreptul taliei
precum un elastic.