stau singur, și înghesuit
într-un colț de pământ,
ca un zeu, care s-a trezit
izgonit din paradis
de îngerii pe care i-a creat,
ferindu-mă de oameni,
ca nu cumva și lor
să le dea prin cap
ca să mă izgonească de aici,
în iad,
nemaiștiind nimic
din ceea ce am învățat,
să fac,
de parcă, fără să fi observat,
creierul mi-a fost spălat,
iar din puterile pe care le-am avut odată,
mi-au mai rămas atât
cât să pot ridica o piatră
de la pământ
și s-o azvârl spre cer,
acolo unde îngerii se lăfăiesc,
de-aș fi putut ca niciodată să-i zidesc!