Toate zilele-s la fel și pleacă în zadar,
O tristețe arzătoare de trupul meu se ține,
Fug demult de-o lume plină cu amar,
Frigida-nfiorare se apropie de mine

Tu cu chipul de mucarniță cumplită
Să nu-mi tai mucul bolii, s-o ispășesc,
Și nu-mi vorbi, căci cu vocea ofilită,
Eu n-am să-ți răspund, am să tușesc

Ascultă cum băltește creierul în coșmar
În iarna lungă a durerii,
Cuvântă-mi în somn iar eu am să tresar
Ca o cruce a tăcerii.