Tot drumul nostru nu-i decât o scară,
Pe care unii urcă, alții se coboară,
Și fiecare-ar vrea să-ajungă cât mai sus,
Parcurgând calea, când cu amar, când plâns,
,
Unii sunt mult prea subțirei, și-i smulge vântul de pe ea,
Mai sunt și dintre-acei, care după o treaptă, două, vor cădea,
Alții sunt mult prea grei și se rup treptele sub ei,
Așa că doar câțiva or să răzbească până la zei,

În fiecare zi ne cățărăm pe-aceiași scară,
Căzând și iar urcând, a câta oară,
Și ne-mbrâncim, lovindu-ne unii pe alții,
Uitând și de prieteni, de părinți și care ne sunt frații