Vino și-mi pierde timpul
Din nou și din nou,
Căci cunosc multe prea bine
Acest veșnic tablou.

Acest gând ce mă știe,
Deși n-am cunoscut
Nici eterna pustie,
Nici trecutul sărut.

Acest gând vechi al vremii
Ce tot nu vreau să-l știu;
Acest gând mă urmează
Prin al lumii pustiu.

Când flori n-au să mai fie
Decât albe la geam.
Când tăcut va fi totul...
Când nimic nu știam...

Când veneai să-mi pierzi timpul
Din nou și din nou,
Mi-a-ncolțit iar în suflet
Acest veșnic tablou.